Cambridge roof spring

Lucrările de primăvară parte a programului de mentenanţă a acoperișului

De săptămâni bune primăvara este instalată cu drepturi depline, zilele sunt tot mai lungi şi ne apropiem cu paşi siguri de solstiţiul de vară…
Pe întreaga durată a sezonului rece, acoperişul Dumneavoastră a înfruntat temperaturi extreme, încărcări mari de zăpadă, crivăţ şi o succesiune de cicluri îngheţ-dezgheţ.
Sezonul rece reprezintă o provocare pentru fiecare acoperiş, de aceea primăvara este momentul ideal pentru programarea lucrărilor de întreţinere periodică, prilej cu care vom verifica amănunţit întreaga suprafaţă a acoperişului și la nevoie vom remedia toate problemele apărute în ultimele luni.

Urmaţi recomandările ce vizează lucrările de întreţinere programate primăvara/vara, lucrări ce asigură o bună funcţionare a acoperişului Dumneavoastră.

Cambridge Xpress gallery 02

Verificarea aspectului general al acoperişului şi învelitorii

Majoritatea problemelor pot fi depistate odată cu verificarea aspectului general al acoperişului.
Dacă depistaţi următoarele probleme, trebuie să fiţi conştienţi că ele vor genera în scurt timp probleme!

  • Cuie slăbite sau vizibile
    >>> acoperiţi aceste cuie cu IKO Shingle Stick şi după caz presăraţi granule de ardezie pentru un aspect estetic deosebit.
  • Şindrile fisurate, ridicate sau deformate
    >>> verificaţi dacă ventilarea acoperişului este funcţională şi înlocuiţi plăcile de şindrilă defecte. Dacă observaţi probleme pe suprafeţe întinse sau pe mai multe zone, vă recomandăm sa programaţi renovarea acoperişului.
    Ventilarea eficientă este o condiţie esenţială pentru asigurarea durabilității şi bunei funcţionări a acoperişului Dumneavoastră. 
  • Şindrile slăbite sau lipsă
    >>> reparaţi sau înlocuiţi şindrilele lipsă. Consultaţi gama de şindrile IKO.
  • Închiderile de comă slăbite sau lipsă
    >>> reparaţi sau înlocuiţi plăcile lipsă.
    Consultaţi recomandările IKO privitoare realizării montajului conform al închiderilor de coamă.
  • Prevenirea apariției petelor de licheni sau a mușchilor
    >>> Aplicaţi eficient un tratament biocid tip IKO ANTI-MOSS pe întreaga suprafaţă a acoperişului insistând pe zonele afectate.
  • Şindrile cu pierderi de granule
    >>> Folosiţi IKO Shingle Stick în combinație cu presărarea de granule de ardezie sau înlocuiţi plăcile cu probleme folosind şindrile noi.
  • Slăbirea sau deformarea asterelii sau șarpantei
    >>> apelaţi de urgenţă la ajutorul unui dulgher pentru remedierea problemelor semnalate. Foarte probabil trebuie să aveţi în vedere renovarea acoperişului!
  • Probleme de etanşare în zona elementelor de tinichigerie
    >>> Verificaţi toate racordurile cu elementele de tinichigerie si aplicaţi o cantitate suficientă de IKO Shingle Stick.
  • Elemente de tinichigerie lipsă sau deteriorate
    >>> înlocuiţi-le cu elemente de tinichigerie noi. Nu uitaţi să folosiți contra-şorţuri!
  • Elemente de tinichigerie ruginite
    >>> vopsiți secțiunile afectate sau înlocuiți-le cu elemente de tinichigerie noi
  • Putregaiul uscat
    >>> trebuie sa aveți în vedere renovarea de urgență a întregului acoperiș!
    Solicitați unui montator expert o inspecție amănunțită a acoperișului pentru întocmirea devizului aferent lucrărilor de renovare.
    IKO vă recomandă soluţia ideală pentru proiectele de renovare şindrila Cambridge Xtreme 9,5˚ .
  • Șindrile dezlipite
    >>> pentru asigurarea și lipirea corespunzătoare a șindrilelor folosiți mastic bituminos IKO Shingle Stick.
  • Fisuri în vecinătatea tinichigeriei coșurilor de fum
    >>> Verificaţi fixarea si etanşarea elementelor de tinichigerie împrejurul coşului de fum, asociată cu aplicarea de IKO Shingle Stick.
  • Inspectarea și repararea sistemului de drenaj pluvial
    >>> înlocuiţi secţiunile lipsă reparaţi sau înlocuiţi secţiunile deteriorate şi asiguraţi panta necesară pentru o funcţionare eficientă a sistemului de drenaj pluvial 
  • Pazii deteriorate sau putrede
    >>> reparați paziile defecte sau înlocuiți-le pe cele putrede.
Algea stains on roof during spring
licheni
Blocked gutter on roof during spring
jgheab colmatat
Cracked shingles on roof during spring
șindrile deformate
Buckled shingles on roof during spring
șindrile fisurate
Short nails during spring
cuie slăbite
Loose shingles due to wrong installations during spring
șindrile desprinse
Shingles missing granules during spring
șindrile cu pierderi de granule
Rotted/damaged fascia board during spring
pazii deteriorate-putrede
Sagging roof shingles spring
șindrile slăbite

Inspecția podului sau a spațiului de sub acoperiș

Nu doar în exteriorul acoperișului puteți depista probleme! Odată cu inspecția exteriorului acoperișului acordați atenția cuvenită și interiorului, urmărind apariția următoarelor probleme:

  • Infiltrații în jurul coșului de fum, a pieselor de ventilare, etc. 
    >>> verificați punctele problematice și aplicați la nevoie mastic bituminos IKO Shingle Stick.
  • Deformări ale șarpantei
    >>> un dulgher sau un montator expert pot consolida structura șarpantei dinspre interior, dar nu întotdeauna acest lucru este posibil.
  • Fisuri în astereală
    >>> fisurile în astereală pot fi remediate temporar, din pod dacă este posibil, dar o renovare completă trebuie programată până în iarna următoare.
    Acumularea zăpezii pe acoperiş poate provoca stricăciuni ample extrem de dificil de remediat în sezonul rece!
  • Ventilare eficientă
    >>> asiguraţi-vă ca deschiderile ce asigură admisia şi evacuarea nu sunt obturate sau insuficiente.
    Aerul trebuie sa poată circula liber pe sub astereală pe întreaga suprafaţă a acoperişului.
  • Urme de condens
    >>> semne evidente că nu este o ventilare eficientă astfel încât recomandăm o verificare amplă a ventilării acoperișului.
  • Fante de lumină vizibile din pod
    >>> verificați și reparați tinichigeria în jurul coșului de fum
  • Semne de degradare produse de dăunători
    >>> reparați secțiunile deteriorate și asigurați un tratament corespunzător ce previne reapariția efectelor dăunătorilor
Cracks on roof sheating or rafters spring
fisuri ale structurii șarpantei sau asterelii
Leaks around the chimney spring
infiltrații în jurul coșului de fum
Signs of damage from pests spring
semne ale atacului unor dăunători
Visible light from the outside through roof spring
fante de lumină
Waterstains and signs of moisture spring
pete sau urme ale infiltraților sau umezelii

Chiar şi unele aspecte ce pot părea minore, ca şi micro-fisurile în şindrile, trebuie remediate imediat. Remedierea problemelor şi menţinerea acoperişului la un standard optim de performanţă reprezintă soluţia optimă si cea mai accesibila pentru asigurarea durabilităţii şi funcţionalităţii acoperişului Dumneavoastră.

Dacă nu aveţi posibilitatea realizării inspecţiei acoperişului în condiţii de maximă siguranţă și să puteţi remedia problemele depistate singuri, vă recomandăm sa apelaţi la specialişti.

Mult noroc, o primăvară însorită şi o vară fericită lipsită de griji!